All language subtitles for 18_Romanian movie

Iunie 1944.

După ce comandantul său e ucis,
iar plutonul său rămâne fără muniţie,

un sergent american cere
permisiunea de retragere,

în timpul unui contraatac german.

Dar poziţia e vitală pentru ieşirea
trupelor aliate de pe plaje,

astfel încât ordinul primit e clar:

"Rămânem. Nu există loc mai bun
pentru a muri."

La 6 iunie 1944,

Aliaţii reuşesc să debarce trupe
în Normandia,

pentru a deschide frontul vestic.

Dar fanaticii soldaţi nazişti luptă
în continuare pentru supravieţuire.

Ziua Z e doar o bătălie.

Războiul nu e câştigat încă.

5 iunie 1944.

Undeva deasupra Canalului Mânecii.

Generalul de brigadă american
James Gavin

e la bordului unui avion C-47

cu un grup de paraşutişti
din Divizia 82 Aeropurtată.

Gavin scrutează întunericul,
căutând repere spre ţărmurile Franţei.

Chiar când zăreşte conturul ţărmului,
avionul intră într-un strat de nori.

Gavin crede că e o diversiune germană
şi îşi verifică rapid ceasul.

Fără vizibilitate, Gavin trebuie
să se bazeze pe ceas

pentru a identifica
punctul de aterizare.

Sute de avioane americane decolează
din Anglia,

apoi se apropie spre ţinte
dinspre vest.

Gavin trebuie să cronometreze
exact opt minute şi jumătate

de la atingerea coastei franceze.

Fără repere vizuale, sunt mari şanse
să rateze zonele de paraşutare.

Dacă aşteaptă prea mult,
pot ajunge în Canalul Mânecii.

Se încheie ziua de 5 iunie
şi începe ziua aşteptată

încă de când naziştii au ocupat
o mare parte a Europei Occidentale.

James Gavin şi oamenii săi fac parte
din prima ofensivă.

Aliaţii vor să trimită
mii de paraşutişti în Franţa.

Vor ateriza în întuneric,
vor elimina toţi germanii întâlniţi

şi vor ocupa toate zonele strategice.

Vor face totul pentru a facilita
misiunea trupelor de invazie

şi pentru a complica viaţa
trupelor germane.

Însă feldmareşalul Erwin Rommel

a anticipat
un atac aeropurtat al Aliaţilor.

Rommel ştie că trebuie să trimită
provizii trupelor care luptă pe ţărm.

Dacă zonele din interior
sunt atacate de paraşutişti,

iar aceştia întrerup
traseele de aprovizionare,

înseamnă că soldaţii de pe ţărm
vor rămâne fără provizii.

Pentru a-i deruta pe piloţi
şi pentru a îneca paraşutiştii,

germanii ridică baraje pe râuri
şi inundă terenurile franceze.

De asemenea, ridică mii de capcane.

"Sparanghelul lui Rommel" e denumit
chiar după conducătorul militar.

E vorba de ţăruşi de 2,5-3 m
înfipţi în pământ şi legaţi între ei,

dotaţi cu mine şi explozibili,
astfel încât orice paraşutist aliat

care încearcă să aterizeze
în această zonă va sări în aer.

Generalul Rommel se laudă
că un singur corp german

a ridicat 900.000 de astfel de capcane
împotriva invaziei aeropurtate.

Zborurile de recunoaştere aliate
remarcă densitatea capcanelor

şi alte pregătiri
din zonele de aterizare.

Se schimbă traseul,

dar se ia în considerare şi anularea
completă a misiunii aeropurtate.

În cele din urmă, se decide
schimbarea locurilor de aterizare,

pentru evitarea pericolelor.

Deasupra Franţei, James Gavin
îşi mobilizează paraşutiştii.

Pregătiţi-vă ! Toată lumea sus !

Majoritatea generalilor au
instructori, nu însă şi Gavin.

El are şi rol de instructor.

Pregăteşte alţi militari
să se paraşuteze în siguranţă.

- Confirmaţi !
- Opt, da !

- Şapte, da !
-Şase, da !

- Cinci, da !
- Patru, da !

Jim Gavin le spunea
paraşutiştilor săi:

"Trebuie să fii ultimul la popotă
şi primul care iese pe uşa avionului."

Nu e vorba doar de cum ieşi din avion
sau cum stai la rând la popotă.

E vorba de mai mult.

Un lider trebuie să fie în faţă
atunci când apare un pericol

şi să rămână ultimul,
dacă astfel ajută soldaţii.

Au trecut şapte minute de când avionul
C-47 al lui Gavin a intrat în nori.

Când cerul se înseninează,
priveşte rapid terenul de dedesubt.

Dintr-odată, proiectile trase
de tunuri Flak şi arme de calibru mic

împânzesc cerul din preajma avionului.

Gavin aseamănă sunetul focului
antiaerian cu grindina pe acoperiş.

Avionul e lovit,
iar fuzelajul nu e blindat.

Rezervoarele nu sunt blindate,
iar "grindina" e din proiectile,

fiind un pericol real pentru soldaţi.

E vital să părăsească avionul
cât mai repede.

În mijlocul atacului,
un pilot aprinde lumina verde.

După o ultimă privire spre sol,
Gavin se aruncă în întuneric.

Planul presupune lansarea
paraşutiştilor de la 180 m înălţime.

Precizia e mai mare
la altitudine mică.

E un aspect important,
soldaţii trebuie să se adune repede.

Dar, în Ziua Z,
mulţi sar de la altitudine mică

din cauza confuziei momentului.

Gavin are puţin timp
pentru a deschide paraşuta.

Aterizarea e dură.

Gavin crede că prezenţa vacilor
în zona aterizării e semn bun.

Înseamnă că nu e un câmp minat.

Aterizarea lui e reuşită,
dar alţii n-au acelaşi noroc.

În război, paraşutele nu puteau fi
manevrate prea mult

pentru a ajunge într-un loc
bine stabilit.

Era foarte posibil
să ajungi într-o situaţie groaznică,

să te îndrepţi spre un incendiu
şi să nu-l poţi evita.

Obstacole, gloanţe
şi terenuri inundate

aşteaptă mulţi paraşutişti ghinionişti
care ajung în zona rurală a Franţei.

Foc !

Gavin îşi scoate paraşuta
şi începe să se orienteze.

Şi-a pierdut ceasul...

...însă îşi găseşte arma.

Aude un zgomot dincolo de un gard viu.

Poate fi un camarad sau un inamic.
E o chestiune de viaţă şi de moarte.

Fulger !

Tunet !

Pe lângă comunicarea verbală,
cu ajutorul parolelor,

unii paraşutişti folosesc clicuri.

Parola e un singur clic.

Dacă ţi se răspunde cu două clicuri,
e un camarad.

Dacă nu,
trebuie să fii pregătit să tragi.

Primind răspunsurile corecte,
Gavin începe să-şi adune oamenii.

Nu recunoaşte împrejurimile.

Ca mulţi militari din Divizia 82,
Gavin a aterizat departe de ţintă.

Stratul de nori a derutat
piloţii avionului C-47.

Majoritatea paraşutiştilor au ajuns
departe de locurile stabilite.

Înainte de zori,
oamenii lui Gavin găsesc un reper:

o cale ferată înălţată.

Din păcate, se află
dincolo de o mlaştină.

În plus, germanii au descoperit
prezenţa americanilor

şi au declanşat atacul.

Pentru că tirul german se intensifică,
Gavin intră cu oamenii săi în apă.

6 iunie 1944, Normandia, Franţa.

La câteva ore după ce a aterizat
în spatele liniilor inamice,

generalul de brigadă James Gavin
de la Divizia 82 Aeropurtată

trebuie să ajungă la o cale ferată
înălţată aflată dincolo de o mlaştină,

iar oamenii săi sunt atacaţi.

Avansează cu greu prin apă,
încercând să-şi protejeze armele.

Gavin şi oamenii săi ajung
la terasament chiar la ivirea zorilor.

Sunt uzi, dar au lăsat în urmă
mlaştina şi noaptea lungă.

În depărtare, se aud focuri de armă.

Recunoaşte soldaţi din Regimentul 505,

pe care îl condusese în Sicilia
cu un an în urmă.

Lt Dolan era comandant al Companiei A,
care avusese o aterizare reuşită.

Aterizaseră împreună,
în locul potrivit.

Evaluase situaţia
în 20 sau 30 de minute.

Avansase cu 90% din compania sa
conform programării iniţiale.

Asemenea lui Dolan, Gavin a localizat
una dintre ţintele Diviziei 82,

podul La Fière.

Un conac străjuieşte un mic pod
din piatră şi o şosea îngustă.

E unul dintre cele două poduri
peste râul Merderet.

Divizia 82 trebuie să cucerească
şi podul de lângă Chef-du-Pont

şi să ocupe oraşul Sainte-Mère-Église
din apropiere.

Controlând cele trei obiective,
americanii speră să apere plaja Utah

de atacurile întăririlor germane
din timpul debarcării.

În primă fază, Dolan şi oamenii lui

eliminaseră lunetiştii
şi mitraliorii germani

poziţionaţi în jurul conacului.

Încrezător că Regimentul 505
controlează situaţia la La Fière,

Gavin îşi conduce paraşutiştii
spre sud,

pentru a captura al doilea pod,
cel de la Chef-du-Pont.

Dolan îşi îndreaptă acum atenţia
spre germanii din conac.

Supun clădirea unui tir intens.

În cele din urmă,
ultimii germani părăsesc conacul...

...şi predau armamentul.

După cucerirea conacului,

Divizia 82 controlează
primul obiectiv: podul La Fière.

Dolan şi soldaţii Regimentului 505
fac săpături la est de conac

şi amplasează mine şi obstacole
pentru a proteja podul.

Între timp, paraşutiştii regimentelor
507 şi 508 traversează podul

şi merg spre un sat
de pe malul vestic al râului.

După ce ai ocupat un obiectiv
strategic, trebuie să-l aperi.

Cred că fiecare paraşutist
aflat acolo în acea dimineaţă

ştia că urmează reacţia germană.

În primele ore ale zilei de 6 iunie,

trupele germane din Normandia
primesc o lovitură majoră.

Jos !

Generalul-maior Wilhelm Falley,
comandantul Diviziei 91,

revine la cartierul general
de pe frontul de la Rennes.

Paraşutiştii americani proaspăt sosiţi
îi atacă vehiculul.

Stai !

Sus mâinile !

Sus mâinile !

Stai !

După uciderea generalului Falley
în ambuscadă,

germanii nu mai au capacitatea

de a-şi coordona
defensiva corespunzător.

Orice ripostă va fi mai greoaie,
iar orice minut, orice oră,

sunt cruciale în primele momente
ale debarcării Aliaţilor.

Situaţia e complicată de aterizările
greşite ale paraşutiştilor americani.

Sosesc mesaje de pretutindeni

că au aterizat paraşutişti aici
sau acolo.

Germanii îşi formează cu greu
un tablou complet al aterizărilor.

Până după-amiază însă,
trupele germane se regrupează.

Comandamentul german trimite
Regimentul 1057 Infanterie,

cu susţinere din partea
Batalionului 100 de panzere,

spre capătul vestic
al podului La Fière.

Germanii cuceresc rapid
poziţiile americane de acolo.

Militarii din est află
despre confruntare,

dar nu au informaţii
despre amploarea ripostei germane.

Mulţi paraşutişti, inclusiv comandanţi
sau ofiţeri, nu au staţii radio.

Multe au fost pierdute în mlaştini
în timpul aterizării.

În primele ore ale zilei de 6 iunie,

comunicaţia se făcea în principal
prin mesageri.

Era o metodă demodată,
din vremea Războiului Civil.

Erau grupuri mici de soldaţi
aflate la mică distanţă între ele,

dar care nu ştiu ce se întâmplă
la 800 m distanţă.

Soldaţii lui Dolan văd
retragerea grabnică a paraşutiştilor

către poziţiile lor
de la podul La Fière.

Raza armamentului lor face dificilă
acoperirea acestora.

Dintr-odată,
artileria germană declanşează tirul.

Americanii continuă să caute adăpost.

După oprirea focului de artilerie,
trei tancuri germane încep să avanseze

spre poziţiile defensive americane.

6 iunie 1944.

La marginea localităţii
Sainte-Mère-Église,

paraşutiştii americani din Divizia 82
au fost alungaţi de pe un pod

ocupat recent,
după un contraatac german major.

Pe măsură
ce blindatele germane înaintează...

...tancul din frunte se opreşte
chiar înaintea podului,

iar comandantul iese prin trapă
pentru a inspecta zona.

Americanii ripostează cu foc intens
de mitralieră şi arme de calibru mic.

Un glonţ loveşte şi ucide
comandantul tancului german.

În timpul confruntării, o echipă
cu bazooka apare lângă pod.

Bazooka e un echipament vital
pentru un comandant de paraşutişti.

Infanteriştii sunt înarmaţi
cu mitraliere şi puşti.

Bazooka poate fi folosită
împotriva unui tanc,

pentru a echilibra situaţia.

Fruntaşul Lenold Peterson şi soldatul
Marcus Heim pregătesc atacul.

E o activitate pentru doi oameni.

Unul ţinteşte
şi stă cu lansatorul pe umăr,

iar celălalt încarcă proiectilul.

Tancul german ripostează
cu foc în direcţia lor.

Se află la doar 45 m
de tancul aflat în frunte,

care încearcă să-i elimine.

Se află în teren deschis
şi reuşesc să tragă de câteva ori.

E incredibilă stăpânirea de sine
de care a dat dovadă Peterson.

Cei doi continuă focul până reuşesc
să imobilizeze primul tanc.

Avansează pentru a ataca
al doilea tanc german...

...şi reuşesc să-l incendieze.

Dar se apropie al treilea tanc german,

iar Heim şi Peterson realizează
că rămân fără proiectile.

Ştiu că singurul mod de a opri atacul
e să tragă în continuare.

Peterson îl trimite pe Heim
să găsească alte proiectile.

Soldatul fuge peste drum,

evitând gloanţe trase
de pe ambele părţi ale podului.

Heim speră să găsească
altă echipă cu bazooka,

dar găseşte doar un paraşutist mort.

Nedescurajat,
Heim adună câteva proiectile...

...şi revine în grabă la Peterson.

Cei doi reiau atacul.

Cu ajutorul unui tun antitanc
de 57 mm...

...distrug al treilea şi ultimul
tanc german.

Fără sprijinul blindatelor,

infanteriştii germani se retrag
temporar dincolo de pod.

Generalul de brigadă James Gavin
revine să evalueze situaţia la conac.

Înţelege
că un nou contraatac e inevitabil

şi că La Fière va avea nevoie
de atenţie suplimentară.

Generalul Gavin se deplasează constant
între Chef-du-Pont şi La Fière.

Comunicaţiile sunt deficitare,
deci e necesar un astfel de om,

un comandant tânăr şi entuziast
care se află în mijlocul acţiunii

şi care încearcă să desluşească
o situaţie extrem de confuză.

Organizează un post de comandă
pe drumul din spatele conacului.

Se poate deplasa acum între cele două
poduri, pentru a lua deciziile optime.

Gavin numeşte
şi un nou comandant de batalion

care să conducă defensiva
pe podul La Fière,

în locul celui ucis anterior în luptă.

Gavin le spune lui Mark Alexander,
noul comandant al batalionului,

şi locotenentului John Dolan,
comandantul Companiei A,

să apere poziţiile cu orice preţ.

Gavin şi superiorul său,
generalul Matthew Ridgway,

au stabilit că, în cazul eşecului
debarcării Aliaţilor,

Divizia 82 va lupta
pentru a-şi îndeplini obiectivele,

în ciuda rezistenţei germane.

În ziua debarcării, n-au multe
informaţii despre plaja Utah.

Trebuie să privim în retrospectivă

şi să realizăm câtă incertitudine era
în primele 12-14 ore ale invaziei

şi care erau consecinţele
pentru Gavin şi alţi comandanţi.

În dimineaţa zilei de 7 iunie,

germanii reiau atacul
cu mortiere şi artilerie.

Germanii sunt iniţial surprinşi,
dar se regrupează rapid.

Situaţia devine tot mai tensionată
în această zonă,

iar germanii încearcă să-i împingă
pe Aliaţi spre plaje.

Fruntaşul Peterson şi soldatul Heim
intră din nou în acţiune,

căci alt tanc german înaintează
spre ei.

Şi de data aceasta, cei doi americani
neutralizează primul tanc.

Acum însă, infanteria germană
se adăposteşte şi ripostează.

Germanii au schimbat tactica a doua zi
şi au trimis întâi infanteria.

Infanteriştii germani au menţinut
poziţiile mult timp

după ce au fost distruse tancurile.

Sub presiunea atacului german...

...americanii înregistrează
tot mai multe victime.

Comanda unui pluton e preluată
de sergentul William Owens,

care e mai în vârstă
decât majoritatea camarazilor.

Ca civil,
fusese operator de maşină de găurit.

Owens iese din adăpost şi trage
asupra germanilor care avansează.

Când mitraliera sa se supraîncălzeşte,
Owens ia o puşcă-mitralieră Browning

de la un soldat rănit
şi continuă asaltul hotărât...

...până când rămâne fără muniţie.

Însă atacul german a redus plutonul
lui Owens la doar 15 soldaţi,

iar muniţia e tot mai puţină.

Germanii se apropie, iar oamenii
îi cer sergentului să se retragă.

Vezi ce zice locotenentul.

Însă decizia nu-i aparţine lui Owens.
Trebuie să urmeze ordinele.

Owens poate comunica
cu locotenentul Dolan doar verbal.

Trimite la el un paraşutist de 18 ani,
Bob Murphy.

Murphy aleargă până la Dolan.

Murphy îi raportează lui Dolan
victimele şi lipsa de muniţie

şi cere permisiunea de retragere.

Dolan îi răspunde sergentului Owens
în scris.

Murphy îşi croieşte drum
printre gloanţe înapoi la sergent.

Lt Dolan, comandantul Companiei A,

trimite prin Murphy
un mesaj foarte limpede.

Spune: "Rămânem.
Nu există loc mai bun pentru a muri."

În ziua ulterioară debarcării,
Divizia 82 Aeropurtată luptă

pentru a păstra un pod strategic
pentru Aliaţi, la 13 km de plaja Utah.

Cum comandantul său e mort,
iar plutonul rămâne fără muniţie,

sergentul William Owens trimite
un mesager să solicite ordine.

Răspunsul locotenentului John Dolan
e limpede:

"Rămânem.
Nu există loc mai bun pentru a muri."

E cel mai dezolant mesaj
pe care-l puteai primi.

Ţi se spune că acest obiectiv e
mai important decât viaţa ta.

Realizezi în ce situaţie te afli.

Germanii continuă să avanseze...

...şi ajung la 25 m de Owens
şi ce a mai rămas din plutonul lui.

Dintr-odată focul se opreşte.

Steagul Crucii Roşii apare
la momentul ideal pentru americani.

Nu ştiau cât vor mai rezista.

Existau victime în rândurile lor
şi aveau nevoie de acel respiro.

Dolan, Owens
şi restul Regimentului 505 Infanterie

au oprit două contraatacuri
germane masive,

fără sprijinul blindatelor
sau al artileriei.

Însă şi germanii au suferit
pierderi însemnate.

Locotenent-colonelul Mark Alexander
şi locotenentul John Dolan

acceptă armistiţiul,
ca ambele tabere să-şi recupereze

şi să-şi trateze răniţii.

Dacă germanii ar fi ştiut
situaţia americanilor,

că aceştia sunt în dificultate,

nu cred că ar fi solicitat
acel armistiţiu.

Divizia 82 Aeropurtată controlează
acum oraşul Sainte-Mère-Église

şi podul de la Chef-du-Pont,

dar situaţia la podul La Fière
rămâne incertă.

Germanii controlează capătul vestic

şi continuă eforturile de a-i împinge
tot mai mult pe americani.

Divizia 82 trebuie să controleze
ambele capete ale podului,

dar, fără sprijinul solid
al blindatelor sau artileriei,

un nou atac pentru cucerirea podului
pare destinat eşecului.

În schimb, superiorul lui Gavin,

generalul Matthew Ridgway,
ia în calcul altă variantă.

Un francez a condus doi paraşutişti
americani peste râul Merderet,

folosind un drum inundat din mlaştină.

Aceştia îi raportează lui Ridgway

că circa 150 de paraşutişti americani
au cucerit o livadă la vest de râu.

Ridgway decide să trimită
pe drumul inundat soldaţi

care să facă joncţiunea
cu cei aflaţi în livadă.

După comasare, vor porni spre sud

şi vor ataca din lateral germanii
care ocupă latura vestică a podului.

Misiunea va fi susţinută
de o nouă unitate de luptă

din Divizia 82:
Regimentul 325 Infanterie.

Majoritatea trupelor aeropurtate
aterizează cu paraşuta,

doar cu ce pot duce asupra lor.

Planoarele încearcă să lanseze
din aer echipamente grele,

precum maşini de teren
şi tunuri antitanc.

Însă planoarele nu au motor,
trebuie tractate de altă aeronavă.

Fără blindaj sau armament la bord,

sunt extrem de vulnerabile
la atacurile inamice.

11% dintre soldaţii Regimentului 325
sunt ucişi la aterizarea în Normandia.

E o misiune riscantă, dar e necesară
pentru trimiterea armamentului greu,

soldaţilor şi proviziilor
în spatele liniilor inamice.

După căderea serii, Ridgway iniţiază
manevrele de flancare.

Infanteriştii fac joncţiunea
cu locotenent-colonelul Charles Timmes

de la Regimentul 507 de paraşutişti
şi oamenii lui din livadă.

Împreună, avansează spre sud,
prin tufişuri,

spre capătul vestic al podului.

Dar, când infanteriştii din Compania C
ajung la o şosea,

întâlnesc o poziţie germană.

Germanii din tranşee domină rapid
trupele aeropurtate.

Depăşită militar,
Compania C începe retragerea...

...însă tirul susţinut împiedică
un pluton să ajungă la adăpost.

9 iunie 1944, Normandia, Franţa.

Pe timpul nopţii,
comandanţii Diviziei 82 Aeropurtate

trimit soldaţi spre o poziţie germană
de pe malul vestic al râului Merderet.

Tirul intens izolează
un pluton al Companiei C.

Fruntaşul Charles DeGlopper iese
cu o puşcă-mitralieră Browning,

care pare o carabină la statura sa,
şi răspunde focului inamic.

Înalt de 1,80 m
şi cu o greutate de 110 kg,

DeGlopper e cel mai masiv soldat
din Divizia 82 Aeropurtată.

În timp ce trage, le cere
infanteriştilor din Regimentul 325

să se adăpostească
în spatele tufişurilor.

În mod normal, puşca-mitralieră
Browning e operată de două persoane,

cu un asistent care transportă
muniţia necesară.

Astăzi, DeGlopper o foloseşte singur.

Expus în mijlocul drumului,
DeGlopper atrage tirul inamic.

Deşi e lovit de mai multe gloanţe,
continuă să tragă.

Reîncarcă şi continuă să tragă
din genunchi.

În cele din urmă,
germanii reuşesc să-l doboare.

Generalul James Gavin e informat
în acea dimineaţă

că germanii au respins
atacul în flanc.

Gavin are opţiuni limitate.

Cu trecerea orelor,
rezistenţa germană se intensifică.

Gavin decide să organizeze
un nou atac asupra podului...

...cu un alt batalion
din Regimentul 325 Infanterie.

Când Gavin îi comunică planul
comandantului batalionului,

primeşte un răspuns neaşteptat.

Locotenent-colonelul refuză ordinul
lui Gavin de a conduce atacul.

Comandantul batalionului îi spune
lui Gavin că se simte rău

şi că nu poate conduce atacul.

Gavin interpretează gestul
nu neapărat ca laşitate,

ci ca reticenţă sau incapacitate
de a conduce.

Iar Gavin n-are timp pentru aşa ceva.

Înlocuieşte pe loc
comandantul batalionului.

În ciuda comunicaţiilor deficitare
încă de la debarcare,

Gavin primeşte o gură de aer,

căci încep să sosească întăriri
dinspre plaje.

E vorba despre armament greu
şi tancuri.

Având artilerie şi blindate,
Gavin programează atacul la 10:45.

La 10:30, artileria americană
declanşează un tir puternic

asupra poziţiilor germane.

În timp ce infanteriştii
din Regimentul 325 pregătesc atacul,

Gavin adaugă încă o componentă
planului său.

Îl anunţă pe căpitanul Robert Rae
din Regimentul 507 de paraşutişti

să aibă oamenii pregătiţi,
în cazul unui eşec al infanteriştilor.

Gavin e reticent, căci infanteriştii
sunt la prima luptă,

iar el le-a înlocuit comandantul.

Foloseşte paraşutiştii
pe post de întăriri.

La 10:40, căpitanul John Sauls

şi al doilea pluton
al Regimentului 325

ajung la zidul aflat
lângă podul La Fière.

La 10:45, Sauls iese în câmp deschis,
urmat îndeaproape de oamenii săi.

Sunt întâmpinaţi de foc puternic
dinspre poziţiile germane.

Sauls şi circa 30 de infanterişti

ajung în siguranţă
la celălalt capăt al podului.

Priveşte în urmă
şi are senzaţia că e singur.

Probabil că se simte foarte izolat.

Care e însă următorul pas ?

Se dispersează şi atacă
defensiva germană, atâţia câţi sunt.

Pe drumul care duce spre pod,
imediat după atacul lui Sauls,

un soldat american iese de la adăpost
şi e împuşcat.

Trupul său blochează o mică
deschizătură în zidul de piatră.

Infanteriştii din urma lui
se blochează.

Trupul său rămâne acolo zece minute,

până îşi fac curaj să treacă de el
prin deschizătura din zid.

Locotenentul Frank Amino caută
o metodă de a-şi motiva oamenii.

Se ridică şi strigă:
"Să-i ucidem pe nenorociţii ăştia !"

Apoi aleargă spre pod.

Soldaţii înmărmuriţi încep
să-l urmeze.

Însă avansul e încetinit
de soldaţii căzuţi în luptă

şi de tirul german intens.

Cadavrele, germanii care se predau
şi soldaţii răniţi

devin obstacole
în calea avansului lor.

La un moment dat, apare un tanc
american, gata să elibereze zona.

Însă, chiar când traversează podul,
se declanşează o explozie.

9 iunie 1944,
la circa 13 km de plaja Utah.

Militari din Divizia 82 Aeropurtată
luptă de trei zile

pentru capturarea podului La Fière,
un punct-cheie peste râul Merderet.

Priveliştea pe podul La Fière
e dezolantă.

E un amestec de cadavre întinse
pe jos, distrugeri provocate podului,

dar şi tancuri distruse, abandonate.

Generalii James Gavin şi Matthew
Ridgway vor să încline balanţa.

Cei doi intră personal în luptă.

Încurajează oamenii, le dau ordine
şi uneori îi împing înainte.

Însă nu e suficient.

Să mergem ! Rae, haide !

Gavin apelează la căpitanul Robert Rae

şi la compania sa de paraşutişti
din Regimentul 507.

Ajuns în alt sector la 6 iunie,

Rae a adunat alţi soldaţi
ai Diviziei 82

şi au avansat prin teritoriul inamic
pentru a-şi îndeplini obiectivul.

Ca paraşutist, când primeşte un ordin,
îl îndeplineşte fără discuţie.

Gavin crede
că mişcarea va fi suficientă.

Rae, ofiţerii şi soldaţii din companie
iau cu asalt podul.

Se aruncă în luptă.

Încurajează şi iau cu ei
toţi soldaţii rătăciţi.

Mişcă-te ! Nu te opri !

Locotenentul Bruce Booker parcurge
drumul înainte şi înapoi

pentru a da un imbold soldaţilor,
sub tir inamic.

Deşi e împuşcat în ambele picioare,
nu renunţă.

Se târăşte de-a lungul podului,
strigând la soldaţi.

Mişcă-te !

Du-te !

Booker vede câţiva paraşutişti
care vor să se retragă.

Scoate pistolul
şi trage focuri deasupra lor,

avertizându-i
că următoarele vor fi în plin.

Haosul continuă.

Încet, balanţa înfruntării începe
să se modifice.

Nu te opri !

În ciuda puternicului tir inamic...

...pe rând, tot mai mulţi americani
ajung la celălalt cap al podului...

...iar soldaţii germani capturaţi
se îndreaptă în direcţia opusă.

În cele din urmă, tancurile americane
încep să traverseze podul La Fière.

După 90 de minute de lupte crâncene,

Divizia 82 controlează complet
şoseaua şi celălalt cap de pod.

Când Gavin intră în satul Cauquigny,
aflat dincolo de pod,

înţelege că a subestimat
forţa rezistenţei germane.

Vede de-a lungul drumului distrugeri,
echipament abandonat şi victime.

În timp ce studiază zona
pentru a evalua avansul trupelor sale,

Jim Gavin observă cadavrul
unui tânăr ofiţer german.

Ia de la acesta o hartă pe care sunt
însemnate poziţiile germane.

Gavin ia ceasul ofiţerului.
Al său se pierduse în timpul saltului.

Puţin mai târziu,
descoperă preţul cumplit al atacului.

Gavin vede cadavrul unui paraşutist
atârnat într-un copac.

Germanii preferaseră să-l împuşte
decât să-l ia prizonier.

În ciuda oboselii, asta îl motivează
pe Gavin să continue lupta.

Divizia 82 Aeropurtată a cucerit
toate cele trei obiective:

localitatea Sainte-Mère-Église,
podul de la Chef-du-Pont

şi podul La Fière.

După ce tancurile şi soldaţii
au debarcat pe plaja Utah,

armata SUA poate traversa acum
râul Merderet

şi poate avansa în interiorul Franţei.

Divizia 82 înfrânge soldaţii germani
din Regimentul 1057 Infanterie,

care nu va mai lupta în război.

De obicei, unităţile aeropurtate
sunt retrase

după îndeplinirea obiectivelor.

Divizia 82 rămâne în luptă,
pentru că Aliaţii n-au încotro.

Numărul victimelor e înspăimântător,

căci confruntarea devine una de uzură
la sfârşitul lunii iunie,

la începutul lunii iulie
şi în continuare.

Aliaţii nu-şi permit luxul
să retragă o unitate excelentă

şi s-o trimită înapoi în Anglia,
cum ar fi normal.

Fruntaşul Lenold Peterson
şi soldatul Marcus Heim,

cei doi operatori de bazooka
din Regimentul 505,

împreună cu căpitanul Robert Rae,

primesc Crucea pentru Merite
Deosebite după acţiunile de pe pod.

Fruntaşul Charles DeGlopper primeşte
cea mai mare distincţie a Armatei SUA,

Medalia de Onoare, postmortem,

pentru curajul cu care şi-a apărat
camarazii din pluton.

Generalii James Gavin
şi Matthew Ridgway

revin pe frontul din Europa
după un scurt repaus în Anglia.

Gavin, deşi s-a accidentat la coloană
la aterizare

în Operaţiunea Market Garden,

continuă să conducă
Divizia 82 Aeropurtată

şi aplică principiul
"sari primul şi mănâncă ultimul"

pe toată durata războiului.

Divizia 82 ajută Aliaţii
să pătrundă în Franţa,

însă extinderea controlului
se va dovedi dificilă.

Naziştii, cu ordine clare de la Hitler
să lupte până la ultimul om,

sapă tranşee pentru a apăra redutele
şi oraşele-port pe frontul vestic.

Războiul din Europa va mai dura
încă 11 luni.

Traducerea: Dan Pascaliu